Medieval Party & un candy bar regal

De mult, in vremuri indepartate, cand inimile erau insufletite de pasiuni nobile si onoarea era mai de pret decat orice altceva pe lume… Uite asa a inceput povestea acestei impresionante si fantastice petreceri. Printul Virgil, iubitor de istorie si mare admirator al Domnitorului Mihai Viteazul, a fost sarbatorit la varsta de 7 ani de cei dragi si de prieteni, cu tot alaiul cuvenit.

Cei 80 de invitati au pasit intr-o alta lume, o gradina inverzita pe care echipa Delicioasa Studio a transformat-o intr-o adevarata curte de castel medieval. Astfel, fiecare detaliu gandit a prins viata iar povestea noastra medievala s-a lasat pictata cu pasiune prin catifele si textile bogate, decoratiuni special create pentru eveniment, in nuante sterse de vernil, albastru gri, galben mustar, rosu bordo, crem, bej si visiniu, blazoane si scuturi, steaguri si stegulete, toate cu simboluri heraldice si culori tematice, stema Romaniei mari; in gradina au crescut magice cosulete cu flori de munte si fructe, tarne cu muscate, iedera, muschi si fructele de padure au imbratisat candy barul, sfesnicele, mesele si barul, incadrandu-le perfect in atmosfera, felinare si meniuri papirus cu embleme regale au imbogatit mesele, sabii, scuturi si arcuri au adus povestea in lumea micutilor invitati, iar armuri impresionante au stat de straja la intrarea in foisorul regal ce adapostea un candy bar de basm.

Cavaleri si domnite i-au intampinat pe tineri si i-au costumat cu autentice vesminte medievale pentru a putea participa la atelierele petrecerii regale: tir cu arcul, lupte cu sabii medievale, decorarea cupelor regale si armurierul priceput. Cei mai viteji dintre cavaleri, vestiti in toate targurile, au pregatit un spectacol de lupte cu sabii care ne-a tinut pe toti cu sufletul la gura. Indrumati de acesti experimentati cavaleri, cei mici au invatat sa traga cu arcul si sa se dueleze, dar numai dupa ce au fost initiati, povestindu-li-se despre codul cavalerului, siguranta si onoare. Chicote si chiuieli au rasunat o zi intreaga atat de tare, incat cei mari nu au rezistat tentatiei si s-au alaturat voiosi celor mai tineri. Domnitele si cavalerii au fost atat de prinsi in mrejele atelierelor medievale, incat doar momentul mult asteptatului ospat regal i-a putut intrerupe.

In candy bar-ul de poveste,  merele glazurate s-au transformat in sageti ale arcasilor, cupcakes-urile s-au imbracat in rochite elegante de epoca, placintelele cu mere au fost strasnic pazite de un cavaler in armura, iar prajiturile raw cu zmeura, mousse-ul de ciocolata raw & alune de padure si bomboanele rawfaello au fost deliciul domnitelor elegante. Cheesecakeurile decorate din belsug cu fructe proaspete, alaturi de tartele cu ganache de ciocolata belgiana si tartele cu lamaie si meringue au completat bogatul candy bar, absolut delicios, spre rasfatul invitatilor, mari si mici. Spectaculosul Tort castel,  delicios decorat cu arcasi si cavaleri, a ascuns sub zidurile sale de fondant, onctuoase straturi de ciocolata, fructe rosii si biscuiti crocanti.

Micutii cavaleri si delicatele domnisoare s-au racorit cu apa infuzata cu fructe rosii si lamaie, limonada proaspata si ice tea.

Spre seara,  printului Virgil i s-au urat cele cuvenite intr-o autentica ceremonie de investire a cavalerului. Toti invitatii au plecat acasa cu amintiri minunate dar si cu pretioasele cadouri: cookies sub forma de scuturi cu simboluri heraldice, insotite de mesajul printului, coif, pumnale si sabii precum si cupele regale impodobite cu cristale.

party medieval (1 of 1)-130

La multi ani, Virgil!

Credit si resurse:


imageDelicioasa Studio este un atelier de creatie de evenimente, un loc in care visam, cream si transformam in realitate petreceri asa cum n-au mai fost. Un concept boutique de evenimente, Delicioasa Studio ofera tot ce inseamna party & cake design: decoruri unice, styling locatie, torturi si deserturi minunate, entertainment creativ si management complet, totul intr-o nota unica: delicata, discreta, impecabila.